„FC U” Craiova domină autoritar seria în care joacă în Liga 3, Eugen Trică rămâne modest: „Încă nu am realizat nimic.” Ce spune despre relația pe care o are cu Mititelu | INTERVIU

Marius ANGHEL 08 Jan. 2020, 19:09 Stiri

Eugen Trică (43 de ani), antrenorul principal al echipei „FC U” Craiova, liderul Seriei a 4-a a Ligii 3, vorbește, într-un interviu acordat pentru ProSport, cu o săptămână înainte de reunire, despre situația actuală de la club, planurile din această iarnă, transferuri sau relația sa cu patronul Adrian Mititelu. „Jose” consideră că, deși formația pe care o antrenează este lider autoritar, cu 13 puncte avans față de ocupanta locului 2, Șoimii Lipova, totuși, jucătorii săi nu au îndeplinit încă obiectivul promovării în Liga 2.

Eugen, Craiova se află cu câteva zile înainte de reunire. Ce îți propui pentru perioada următoare?
Abia aștept să ne reunim. Acest lucru se va întâmpla pe 13 ianuarie, atunci când băieții mei vor efectua și vizita medicală. Ne vom apuca imediat de treabă, pentru că avem mult de muncă și încă nu am realizat nimic. Vom face un prim stagiu de pregătire în Craiova, iar pe data de 25 ianuarie vom pleca în cantonament în Antalya, până pe data de 16 februarie.

Ai spus că încă nu ați realizat nimic, dar, totuși, „FC U” Craiova domină autoritar Seria a 4-a, cu un avans de 13 puncte față de Șomii Lipova…
Așa este, dar, atât eu, cât și băieții mei suntem conștienți că până nu suntem promovați matematic în liga a doua nu ne-am realizat obiectivul. Trebuie să rămânem concentrați sută la sută și trebuie să ne pregătim cu maximă seriozitate. Nu ne vom uita în clasament. Vom lua din nou, pas cu pas, fiecare etapă cu gândul doar la victorie.

Trică spune că nu s-a certat cu Mititelu: „Îl respect foarte mult și chiar nu îmi permit să mă cert cu acest om”

Aș vrea să clarificăm un lucru legat de relația ta cu Adrian Mititelu. Au apărut zvonuri că v-ați certat, este adevărat?
Sub nicio formă. Îl respect foarte mult pe Adrian Mititelu și chiar nu îmi permit să mă cert cu acest om. Patronul nostru susține de unul singur echipa și bagă foarte mulți bani. Nu uitați că a luat acest proiect de la zero și eu nu știu câți patroni din fotbalul românesc ar fi făcut ce face dânsul acum. Ne oferă și îmi oferă cele mai bune condiții de pregătire. Vizavi de opiniile diferite pe care le putem avea, da, însă mereu comunicarea și țelurile comune pot rezolva lucrurile, iar echipa este pe primul plan. Eu, Adrian Mititelu, băieții mei, toți oamenii mei din staff, dar nu în ultimul rând și suporterii echipei ne dorim să ajungem cât mai repede acolo unde ne este locul. Vreau să mai spun că am mare încredere în oamenii din stafful meu, în absolut toți.

Ești mulțumit de lotul pe care îl ai la dispoziție?
Absolut! Cu acești băieți am ajuns pe primul loc în Seria a 4-a, dar vreau să le mulțumesc frumos și jucătorilor care au plecat între timp de la echipă în această iarnă. Am discutat și cu Luică, iar el a înțeles situația și va pleca împrumut la Filiași. El a revenit la noi după o pauză de un an și i-a fost foarte greu să se mai impună. Atât lui, dar și băieților care au plecat le trebuie meciuri în picioare. Este mare păcat ca jucătorii respectivi să fi stat la noi și să facă doar antrenamente.

„Sunt mulțumit de lotul pe care îl am la dispoziție”

Veți mai aduce jucători în această iarnă?
Vom analiza foarte bine situația. Mă voi consulta cu patronul Adrian Mititelu și vom decide împreună dacă mai avem nevoie de întâriri. Însă eu, unul, sunt mulțumit de lotul pe care îl am la dispoziție.

Peluza Sud ’97 te-a susținut necondiționat de când ai venit la echipă, ce mesaj dorești să le transmiți suporterilor voștri?
Abia aștept să ne revedem la meciuri. Le mulțumesc din suflet fanilor noștri că au fost alături de noi în toate cele 15 etape disputate în tur. Le mulțumesc celor din Peluza Sud ’97, dar și tuturor suporterilor noștri care vin la meciuri și ne susțin necondiționat. Împreună formăm o adevărată familie și doar uniți o să reușim să ne atingem obiectivul.

Apropo de cantonamentul din Turcia, în Antalya veți disputa un meci cu Rapid. Cum comentezi?
Este un meci de mare tradiție al fotbalului românesc. Chiar dacă este un meci amical, vă spun eu încă de pe acum o o să fie un meci al orgoliilor. Noi vom avea ocazia să ne măsurăm forțele cu o echipă care să luptă pentru promovarea în liga 1 și în mod sigur va ieși o dispută pe cinste. În Antalya vom juca șase-șapte partide amicale.

Articol scris de Daniel VLAD

Marius ANGHEL 08 Jan. 2020, 19:09 Stiri
Pe aceeași temă