Distracție cu Sporting! Echipa antrenată de Napoli, la cel mai categoric succes stagional. Un japonez a marcat pentru olteni

Marius ANGHEL, Mircea OGLINDOIU 12 Nov. 2018, 13:13 Stiri

U Craiova 1948 SA, sau FC Universitatea Craiova, așa cum se autointitulează, prin diverse inscripții sau la nivel declarativ, a obținut în etapa a 12-a cel mai categoric succes stagional. Pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, elevii preluați de trei etape de Nicolo Napoli au dispus, sâmbătă, cu 5-1 (3-0) de Sporting Roșiori. Profitând și de remiza dintre Flacăra Horezu și Astra II (1-1), echipa patronată de Adrian Mititelu s-a apropiat la șase puncte de nou-promovata din Vâlcea, ajunsă de câteva etape liderul Seriei a 3-a a Ligii 3.

Raicea, un gol și două pase decisive! Bălan, două goluri și un asist

Scorul a fost deschis, în minutul 13, din cădere, de Claudiu Bălan, din pasa lui Alexandru Raicea. Micuțul mijlocaș al Craiovei a oferit un asist, peste alte 17 minute, și lui Florin Costea, care a înscris cu capul. Până la pauză, a marcat și Raicea, din pasa lui Mihai Dina.

Scăpat din marcaj, Andrei Roman a redus din handicap după pauză, însă echipa olteană a refăcut diferența de trei goluri, după reușita mijlocașului Chihiro Ezaki, care a valorificat, cu latul, balonul primit de la Claudiu Bălan. A fost al doilea gol în România pentru japonezul adus din Australia, de la Rochedale Rovers.

În minutul 89, columbianul Villegas Sebastian Perez, intrat pe gazon, de puțin timp, în locul japonezului, a fost faultat în careu de portarul advers, iar Claudiu Bălan a executat, impecabil, și a stabilit scorul final. 5-1 pentru U Craiova 1848 SA, care s-a apropiat la șase puncte de primul loc.

Etapa viitoare, echipa lui Napoli va juca, în deplasare, cu AFC Hermannstadt II (locul 13, cu 12 de puncte). Sporting Roșiori e pe locul 14, cu 12 puncte, iar în etapa următoare joacă sâmbătă, de la ora 14:00, acasă cu FC Voluntari II (locul 5, cu 21 de puncte).

U CRAIOVA 1948 SA – SPORTING ROȘIORI 5-1 (3-0)
Claudiu Bălan 13′, 90′ – pen., Florin Costea 30′, Alexandru Raicea 38′, Chihiro Ezaki 80′ / Andrei Roman 58′

Craiova: Chindriș – Kovari, Avram, E. Dina, Negru – Raicea (Lupu 56′), Ezaki (Perez 84′), Cl. Ștefan, Bălan – M. Dina (cpt.)(Surugiu 56′), Fl. Costea (Zimța 84′)
Antrenor Nicolo Napoli

Roșiori: Bușcă – Chivu, Kaba, Floricel (cpt.), Fieraru – Ciubuc, Scumpu, I. Lătea – Andr. Roman, Șimian (Urâtu 53′), Manda
Antrenor: Dumitru Paciurea

Golurile meciului de la Severin:

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

Marius ANGHEL, Mircea OGLINDOIU 12 Nov. 2018, 13:13 Stiri
Pe aceeași temă