Cutremur la Oțelul! Antrenorul și-a dat demisia. „Nu pot lucra în asemenea condiții. Cer public demisiile lui Moisescu și Iulian Apostol. Să-și asume”. Reacția președintelui

Cutremur la Oțelul!** Antrenorul și-a dat demisia.

UPDATE, ora 21:00 / Reacția lui Cornel Moisescu, președintele SC Oțelul Galați: „Să fie clar, nu am avut niciun conflict cu antrenorul Bordieanu, nu eu l-am dat afară. Am pus presiune, este adevărat, pentru că jocul etalat în primele patru etape a fost neconvingător, iar comunitatea a investit în această echipă și vrea rezultate. Reamintesc că în urmă cu un an tot atâtea puncte aveam, tot pe primul loc eram, dar tot cam cu același stil de joc și în mod logic a urmat înfrângerea de la Roman. Nu am cerut demisia sau demiterea antrenorului, am avut doar o discuție cu Valentin Ștefan, în care i-am spus că echipa trebuie să câștige la Rădăuți, să arate altceva, altfel pun în discuție situația antrenorului. Mi se pare normal, sunt președintele clubului, plus că am vrut să văd care este atitudinea domnului antrenor în situație de presiune, pentru că suntem o echipă unde există presiunea rezultatelor, doar vrem să promovăm, ca și a jocului care să mulțumească comunitatea gălățeană în totalitate. Trebuie să mergem înainte cu oameni care țin la astfel de probleme. Spre exemplu, ar fi putut să mă sune și să îmi spună că își dă demisia imediat în cazul în care nu câștigăm la Rădăuți, să lupte. Eu aș fi luptat până la capăt pentru a convinge președintele și toată suflerea oțelară că sunt un antrenor bun și știu să-mi duc echipa acolo unde este nevoie. Dar a preferat ce este mai simplu, să renunțe. Este un antrenor pe care l-a dorit directorul general, i-am oferit tot creditul, dar iată că se dovedește a nu fi unul de anduranță, motiv pentru care nu a suportat presiunea pusă de președinte și a plecat. Cât despre demisia mea, este membru socios și poate să candideze la funcția de președinte, iar alegerile sunt peste o lună și jumătate. Păcat că s-a ajuns aici, dar sper ca totul să se transforme în ceva benefic echipei. Sper ca domnul Valentin Ștefan, pe care l-am însărcinat să desemneze un antrenor capabil să ducă Oțelul acolo unde este loc, să ia o decizie cât mai repede și să revină la normal. Am încredere în băieții noștri că vor da totul pe teren la Rădăuți, indiferent de cine va fi antrenor”.


 

Decizie uluitoare, astăzi, la Suporter Club Oțelul Galați, la două zile distanță după ce echipa remiza pe teren propriu cu SCM Gloria Buzău, scor 0-0, însă se menținea pe primul loc în Seria 1 a Ligii 3. Antrenorul principal Stelian Bordieanu și-a anunțat în această seartă demisia, în urma unui conflict cu președintele Cornel Moisescu. La rândul său, Bordieanu îi cere demisia lui Moisescu pentru neîndeplinirea obiectivului din sezonul trecut.

„Mi-am dat demisia, nu pot lucra în asemenea condiții, cu tensiune la echipă deși suntem pe primul loc și nu am primit gol în primele patru etape. Președintele Cornel Moisescu a transmis amenințări prin intermediul lui Vali Ștefan (n.r. – directorul general al clubului) că mă va da afară dacă nu câștigăm la Rădăuți, în etapa următoare. Sunt anormale astfel de amenințări când suntem pe primul loc, pe de altă parte este vorba și de demnitatea mea. La rândul meu, cer public demisiile lui Moisescu și Iulian Apostol, să-și asume neîndeplinirea obiectului promovării în sezonul trecut”, a spus Bordieanu.

Stelian Bordieanu a fost instalat ca antrenor principal în vara acestui an, iar după patru etape Oțelul are trei victorii și un egal, fiind pe primul loc în Seria 1 a Ligii 3, cu 10 puncte, la fel ca SCM Gloria Buzău și CSM Focșani, dar golaveraj superior.

Valentin Ștefan, directorul general al SC Oțelul, a spus că Bordieanu și-a anunțat verbal demisia. „De echipă se vor ocupa ceilalți din stafful tehnic, Tudorel Pelin, Alex Ciobanu și Iulian Olteanu, până la o nouă hotărâre”, a spus Ștefan.

După primele patru etape ale noului sezon, Oțelul ocupă primul loc în Seria 1, după ce până acum a înregistrat trei victorii și o remiză. 9-0 este golaverajul pe care îl are acum. În etapa a 5-a joacă sâmbătă, de la ora 17:00, în deplasare la Bucovina Rădăuți (locul 6 cu 9 puncte).

Articol scris de Marian CĂ‚PĂ‚ȚÎNĂ‚

 

Pe aceeași temă