Avalanșă de rezilieri la cel mai detașat lider din Liga 3! Florin Costea e printre ei. Se desființează clubul?

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 19 Dec. 2017, 16:49 Stiri
Avalanșă de rezilieri la cel mai detașat lider din Liga 3! Florin Costea e printre ei.** Se desființează clubul?

Deși a încheiat prima parte a sezonului în postura de lider detașat al Seriei a 4-a a Ligii 3, ACS Șirineasa pare să renunțe la gândul promovării.

Conducerea clubului i-a anunțat azi pe jucători că bugetul a fost semnificativ redus, iar cine dorește să își rezilieze contractul poate pleca liber. Astfel, astăzi au reziliat deja acordurile cu ACS Șirineasa jucătorii Florin Costea, Mihai Mincă, Anghelina, Manole, Lăzărescu, Ov. Popescu, Vezan, Oiță, Bărbuț și Miroiu, dar și antrenorii secunzi Mangalagiu și Militaru.

Cu siguranță, lista jucătorilor care se despart de echipa vâlceană care joacă pe teren propriu la Petroșani se va mări în zilele viitoare.

Antrenorul Dan Vasilică nu este îngrijorat de aceste rezilieri, spune că este ceva normal în viața unei echipe. „S-au reziliat, într-adevăr, câteva contracte, dar se știa dinainte că sunt câțiva jucători care vor să plece, alții au jucat mai puțin. Astăzi li s-a dat salariile, totul la zi. Dacă s-ar reduce bugetul nu s-ar plăti totul la zi, nu? Noi suntem la zi cu absolut totul. Cine a vrut să plece i s-au dat hârtiile. Toate aceste decizii sunt normale. La orice echipă sunt jucători care își mai reziliază, care cer acordul de transfer. Din ce știu, mai sunt de venit mâine o jumătate din jucători cu care se va discuta. Aș fi vrut să rămână toți, dar dacă unii au cerut să plece…”, a spus, pentru Liga2.ro, Vasilică, antrenor care anunță transferuri interesante la Șirineasa. Reluarea pregătirii este programată pentru 15 ianuarie: „Avem ca obiectiv promovarea. Discuțiile sunt și acum vizavi de unde facem cantonamentul, condițiile pe care le avem, nicidecum de reducere de buget sau ce se mai aude”, a mai spus antrenorul echipei de la Petroșani.

Probleme dinspre FRF?

Șefii clubului mutat în vara trecută de la Șirineasa la Petroșani, interpușii omului de afaceri gorjean Nicolae Sarcină, mai au o problemă importantă, anume constațiile depuse de o parte dintre colegele din serie, la care Comisia de Disciplină și Etică a FRF nu a dat un verdict, ci a redirecționat cazul către Camera Națională de Soluționale a Litigiilor. Mai multe echipe din Seria a 4-a au contestat faptul că, din punct de vedere juridic, ACS Șirineasa a devenit Energeticianul, dar, la FRF, continuă să activeze pe vechea denumire. Conform regulamentului, clubul riscă doar o penalizare financiară fiindcă a efectuată această schimbare fără să înștiințeze federația, însă se pare că lucrurile sunt mai complicate de atât dacă s-a tot amânat acordarea unui verdict până acum.

„Sunt convins că toate aceste litigii vor avea rezolvarea pozitivă pentru noi. E fost un foc de paie. A făcut cineva, după care celelalte cluburi au preluat-o din mers, crezând că dacă e ceva vor aveam și ele câștig. Să muncească pe teren mai mult decât în birouri și probabil o să promoveze anul viitor”, crede Dan Vasilică.

Astfel, ținând cont de ultimele evenimente, nu este exclus ca ACS Șirineasa să dispară din peisajul fotbalistic, iar, în această iarnă, echipa de Liga a 2-a Luceafărul Oradea să fie mutată la Petroșani. Formația bihoreană Luceafărul este deținută prin interpuși tot de Nicolae Sarcină.

ACS Șirineasa a încheiat turul Ligii 3 pe primul loc în Seria a 4-a, fiind cel mai detașat lider din toate cele cinci serii ale campionatului, la peste șapte puncte de a doua clasată CS U Craiova 2 (36 față de 29 de puncte). Ceilalți lideri sunt Universitatea Cluj (S5), Petrolul Ploiești (S3), Progresul Spartac (S2) și Aerostar Bacău (S1). Principalele contracandidate la promovare ale Șirinesei în Seria a 4-a sunt CSM Școlar Reșița și Național Sebiș, echipe aflate la 9, respectiv 10 puncte în spatele liderului.

În cele 14 meciuri ale turului, ACS Șirineasa a înregistrat 11 victorii, 3 egaluri, nicio înfrângere, 36 de puncte și un golaveraj excelent: 34-7. Echipe neînvinse în acest sezon al Ligii 3 mai sunt doar Petrolul și AFCM Alexandria, ambele din Seria a 3-a.

Articol scris de Marius ANGHEL

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 19 Dec. 2017, 16:49 Stiri
Pe aceeași temă