S-a lăsat de fotbal și a plecat la muncă în Norvegia! Era golgheter în Liga 3, însă a ales un trai mai bun: „Am găsit o țară civilizată și cred cu tărie că voi avea mai multe posibilități”

Marius ANGHEL 10 May. 2019, 18:41 Special
  • În plin campionat, atacantul echipei Olimpic Cetate Râșnov, Alin Damian (25 de ani), a luat o decizie drastică în privința carierei sale de fotbalist. Și-a reziliat contractul cu formația din Liga 3 și a plecat în Norvegia, unde va lucra la o firmă de prelucrare a peștelui. Dezamăgiți de condițiile din fotbalul românesc, tot mai mulți tineri fotbaliști decis să se retragă și să își găsească un alt serviciu.

 

Pentru un trai mai bun, atacantul echipei Olimpic Cetate Râșnov, Alin Damian, fostul golgheter al SR Brașov, a decis că a sosit momentul să plece din România, cu destinația Norvegia. Ajuns la peste 3.000 de kilometri de casă, „Neamțul” a explicat motivele care l-au determinat să renunțe la fotbal.

„Am ajuns în Norvegia pentru un trai decent. Din ce câștigam din fotbal, sincer, mă descurcam destul de greu. Un prieten mi-a spus de acest job în Norvegia, m-am gândit bine și am decis că este momentul să plec. Vreau un trai decent, am 25 de ani și trebuie cumva să-mi asigur cumva viitorul. M-am gândit că este o oportunitate pentru mine, iar aici, în Norvegia, am găsit o țară civilizată și cred cu tărie că voi avea mai multe posibilități”, spune Alin Damian pentru Monitorul Expres.

Decizia lui Damian i-a luat prin suprindere pe oficialii echipei din Râșnov, mai ales că atacantul era golgheter în acest sezon. „Chiar le mulțumesc lui Florin Dîrvăreanu și Ciprian Mustață că au înțeles decizia mea și astfel am încheiat conturile pe cale amiabilă”, spune atacantul brașovean.

Primul job în afara fotbalului

În Norvegia, Alin Damian s-a stabilit în orașul Alesund, unde va lucra la o firmă de prelucrare a peștelui. „Încerc să mă adaptez cât mai repede, voi lucra la o firmă de prelucrare a peștelui, sper să fie bine. Este pentru prima oară când voi avea un job în afara fotbalului”, spune Damian, care va continua să joace fotbal la echipa locală, Emblem, care activează în liga a 4-a. „Clubul este deținut de propietarul firmei la care voi lucra. Ce condiții am găsit aici la Liga a 4-a. Toate terenurile sunt sintetice, vestiare moderne, echipament Nike. Incredibil. Voi juca la Emblem și poate voi fi remarcat de cineva și voi face un pas înainte”, a încheiat fotbalistul brașovean.

Are trei meciuri în Liga 1

Atacantul Alin Damian este un produs al FC Brașov. A început fotbalul la 9 ani la clubul dispărut între timp, cu antrenorul Nicu Văduva, iar la vârsta de 18 ani era cooptat în echipa de seniori de antrenorul de atunci al „stegarilor”, Marius Șumudică. Damian avea să și marcheze într-un meci amical diputat în Antalya cu bulgarii de la Beroe Stara Zagora.

Damian a fost păstrat în lot de Șumudică pentru returul sezonului 2011-2012, dar cel care avea să-l debuteze în Liga 1 avea să fie Ionuț Badea. „Am jucat trei meciuri pentru FC Brașov în Liga 1. Puteam mai mult…”, spunea cel poreclit în perioada junioratului „Neamțul”.

Promovări și multe dezamăgiri

Damian a avut parte de mai multe experiențe interesante până acum. A reușit o promovare în Liga a 2-a cu Unirea Tărlungeni, apoi a jucat pentru puțin timp în Liga a 3-a la Civitas Făgăraș, echipă care avea să se desființeze după doar câteva meciuri. A trecut apoi la AFC Hărman, echipă cu care avea să promoveze în Liga a 3-a. De aici, a urmat un pas în față, în Liga a 2-a, la Unirea Tărlungeni, unde a avut ghinionul să joace într-un retur în care jucătorii au jucat fără să fie plătiți, iar la final clubul s-a desființat! A urmat o aventură la KSE Târgu Secuiesc, echipă care avea să promoveze în Liga a 3-a. Și aici, din cauza unor probleme financiare, Damian nu a terminat campionatul, cerând rezilierea contractului cu două luni înaintea finalului sezonului. Apoi a semnat cu ACS SR Brașov unde a fost golgheterul stegarilor în sezonul promovării în Liga a 3-a. În vara trecută, pentru că la Brașov lucrurile nu erau clare, Damian a pleca la Râșnov, unde avea să facă un sezon excelent sub comanda lui Florin Dîrvăreanu.

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)

Marius ANGHEL 10 May. 2019, 18:41 Special
Pe aceeași temă