Noul sistem competițional al Ligii 3: cine promovează și ce locuri retrogradează. Numărul echipelor și seriilor va crește din sezonul următor

Marius ANGHEL 20 Aug. 2015, 13:03 Special

În cadrul ședinței de marți, 18 august, de la Casa Fotbalului, atunci când a fost stabilit programul competițional pentru noul sezon al Ligii 3, ediția 2015-2016, membrii Federației Române de Fotbal prezenți la fața locului, dar și Marius Burcă, reprezentantul cluburilor din acest eșalon în Comitetul Executiv, au adus în discuție mai multe subiecte care privesc echipele din cel de-al treilea eșalon. S-a lămurit formatul în care se va desfășura noul sezon, cine promovează și cine retrogradează, dar și cum va fi alcătuit viitorul campionat, cel din 2016-2017.

Cinci echipe vor promova, altele cinci vor retrograda

După cum se știe deja, ediția 2015-2016 a Ligii a 3-a, care va debuta pe 28 august, va fi formată din cinci serii care în total adună 74 de cluburi. Prima serie va fi alcătuită din 14 echipe, iar următoarele patru din câte 15. La fel ca și în campionatul precedent, cel de-al treilea eșalon fotbalistic al României se va desfășura tot într-un format de sezon regulat, fără play-off și play-out, iar primele clasate din cele cinci serii vor promova direct în Liga 2. În privința retrogradării, vor merge către Liga 4 toate ocupatele ultimului loc din seriile alcătuite din 15 echipe (II, III, IV și V) și echipa cu cel mai slab punctaj dintre toate ocupantele locului 14 din cele cinci serii. Practic, din Seria I este posibil ca nicio echipă să nu retrogradeze.

Datele de disputare ale etapelor sezonului regulat vor fi aprobate în ședința Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal care va avea loc pe 20 august 2015.

VEZI PROGRAMUL COMPLET al celor cinci serii ale noului sezon al Ligii 3

Iată alcătuirea celor cinci serii pentru sezonul 2015-2016:

SERIA I (14 echipe): CS Știința Miroslava, ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, CS Aerostar Bacău, SCM Petrotub Roman, FC Cetatea Târgu Neamț, ACS Bucovina Rădăuți, AFC Metalosport Galați,  CSM Pașcani, CS Sporting Liești, CS FC Zagon, CS Panciu*, CS Atletico Vaslui*, ACS Inter Dorohoi* și ACS Olimpia Râmnicu Sărat*.

SERIA a II-a (15 echipe): AFC Unirea 04 Slobozia**, ASC Juventus București, ACS FC Delta Dobrogea Tulcea, CS Tunari, SC FC Metaloglobus București, SC Dinamo 1948 II SA, ACS Gloria Popești Leordeni, ACS Înainte Modelu, CS Inter Clinceni, ACS Callatis 2012 Mangalia, AS Voința Snagov, ACS Viitorul Domnești, FC Viitorul II SA*, ACSM Oltenița* și CS Petrolistul Boldești*.

SERIA a III-a (15 echipe): FC Olt Slatina**, CS Afumați, CS Concordia Chiajna II, CS Ștefănești, CS Sporting Roșiori 2008, SCM Pitești, CS Altetic Bradu, ACS Urban Titu, ACS Podari, CS Sportul Vișina Nouă, C.N. Dinicu Golescu***, ACS Sporting Turnu Măgurele*, AS FC Aninoasa*, SC FC Voluntari II* și AFC Înfrățirea Hărman*.

SERIA a IV-a (15 echipe): ACF Metalurgistul Cugir 1939, CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, CS Național Sebiș, CSM Lugoj, CS Millenium Giarmata, CS Pandurii Lignitul II Târgu Jiu, ACSO Filiași, CS Ineu, CS FC Hunedoara, CS Minerul Motru 2008, ACS ASU Politehnica Timișoara*, CNS Cetate Deva*, CS Măgura Cisnădie*, ACS Performanța Ighiu* și CS Universitatea Craiova II SA*.

SERIA a V-a (15 echipe): CS FC Zalău, ACSM Sighetu Marmației, CS Oșorhei, CS Unirea Jucu, AFC Arieșul 1907 Turda, CSM Avântul Reghin, ACS Industria Galda, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, CS Iernut, CS Sănătatea Servicii Publice Cluj Napoca, ASF Comuna Recea*, ACS Luceafărul Bălan*, AFC Odorheiu Secuiesc*, FC Unirea Dej*** și CS Luceafărul Oradea*.

AFC Arieșul 1907 Turda a fost păstrată în campionat, chiar dacă a fost exclusă, miercurea trecută, de Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal din toate competițiile. Gruparea clujeană are și calea atacului, așa că FRF nu a putut legal să o scoată din Seria a V-a. Astfel, în loc să avem o serie de 14 echipe și nu una formată din 15 pe un Berger de 16, noul sezon al Ligii 3 va porni cu echipele din Seria a V-a nevoite să stea câte două pe etapă, fiindcă Arieșul are șanse infime să conteste, dacă o va face, sau să câștige la apel și să fie reprimită în campionat.

* echipe promovate din Liga a 4-a
** echipe care au activat sezonul trecut în Liga 2, de unde s-au retras
*** echipe retrogradate din Liga 3 acceptate în noul sezon

96 de echipe din sezonul 2016-2017

Dacă viitorul sezon al Ligii 2 va fi schimbat într-o singură serie de 22 de echipe, în cazul Ligii 3 viitorul campionat va fi alcătuit din șase serii cu mai multe echipe.

În privința formatului campionatului Ligii a 3-a, ediția 2016-2017, numărul de echipe participante va crește de la 74, câte sunt în acest moment, la 96. Astfel, se va recurge la mărirea numărului de serii de la cinci la șase, acestea urmând a avea câte 16 cluburi în componență.

Se va ajunge la acest format prin retrogradarea a 11 echipe din Liga 2 și la promovarea a 21 de campioane județene.

Articol, foto și video de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 20 Aug. 2015, 13:03 Special
Pe aceeași temă