Flavius Stoican deplânge situația în care a ajuns echipa la care a debutat ca antrenor: „E trist ce se întâmplă”

Marius ANGHEL, Mircea OGLINDOIU 06 Jan. 2015, 11:06 Liga 3

În vara lui 2009, la nici 33 de ani, fostul jucător de la FC Drobeta, Universitatea Craiova, Dinamo București și Șahtior Donețk își începerea cariera de antrenor în Liga a III-a din România, la Minerul Mehedinți.

După doar câteva luni de la debutul pe banca tehnică, severineanul Stoican atingea cu echipa din județul natal șaisprezecimile de finală ale Cupei României, de unde era eliminat, la loviturile de departajare, de prim-divizionara de atunci Internațional Curtea de Argeș. Ajuns între timp la alt nivel, Flavius Stoican nu a rămas indiferent la situația pe care o traversează prima echipă pe care a antrenat-o.

După ce s-a chinuit să încheie turul, Minerul Mehedinți a rămas fără niciun ban în cont și nu știe dacă se va mai reuni pentru partea a doua a sezonului Ligii a III-a. „Pentru mine, Minerul Mehedinți rămâne în suflet. La această echipă mi-am început meseria de antrenor și nu am un sentiment plăcut când aud că s-ar putea desființa. E trist ce se întâmplă. Eu cred totuși că lucrurile se pot regla în această iarnă. Ar fi bine să se găsească soluții, fiindcă în prezent Minerul e singura echipă care menține Mehedințiul pe linia de plutire”, a declarat Stoican, la RTS.

Voia să împrumute câțiva jucători de la Dinamo II

Acesta a dezvăluit că în vară, pe când era antrenor la Dinamo București, vorbise cu oficialii Minerului despre un posibil parteneriat, prin care urma să împrumute la malul Dunării câțiva jucători de la echipa a II-a a „câinilor roșii”, aflată tot în Liga a III-a, dar în seria a III-a. „Chiar înainte de începerea campionatului, am avut o discuție cu oficialii Minerului, care doreau ca echipa să atace promovarea. Acum, constat că lucrurile sunt cu totul altele. Păcat că s-a ajuns aici, fiindcă Severinul are un stadion superb și a dat fotbaliști importanți la echipa națională. Sper ca și pe viitor să mai avem jucători la acest nivel, dar asta necesită unele investiții în tineri, lucru care momentan nu se întâmplă. Dacă nu au echipe locale la care să joace după încheierea junioratului, nu pot face pasul spre Liga I”, a precizat Stoican.

După ce, timp de un sezon, și-a facut ucenicia la Minerul Mehedinți (C), fostul fundaș dreapta al echipei naționale a mai antrenat CSM Școlar Reșița (C), Dinamo II București (C), Chindia Târgoviște (B), CS Mioveni (B) și Dinamo București (A), de ultima echipă despărțindu-se în urmă cu două luni.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

Marius ANGHEL, Mircea OGLINDOIU 06 Jan. 2015, 11:06 Liga 3
Pe aceeași temă