Reșița nu mai vrea să rateze promovarea în Liga 2 și îl aduce antrenor pe Marius Baciu. Câți jucători au fost prezenți la reunire

Rămasă fără Metalul Reșița, echipă mutată vara trecută în județul Ilfov, în comuna Snagov, orașul Reșița a sperat să revină în Liga 2 prin intermediul nou-promovatei CSM Școlar Reșița. Clubul bănățean antrenat de Leontin Doană s-a luptat pentru accederea în eșalonul secund până în ultima etapă, însă a încheiat sezonul pe locul 2, la doar un punct în spatele Ripensiei Timișoara. În noul campionat al Ligii 3, care va începe pe 26 august, CSM Reșița nu mai vrea să rateze obiectivul și încearcă să facă mai multe mutări importante în această vară. Una dintre ele este aducerea unui nou antrenor.

Gruparea din Valea Domanului care în partea a doua a sezonului trecut l-a avut ca director tehnic pe Dorinel Munteanu s-a reunit joi seară la stadionul „Mircea Chivu” cu 27 de jucători, dintre care 15 seniori și 12 componenți ai Centrului de copii și juniori, potrivit caon.ro. Primul antrenament a fost condus de Dan Potocianu, iar începând de astăzi echipa va fi pregătită de fostul stelist Marius Baciu (42 de ani). Acesta este dorit ca înlocuitor al lui Leontin Doană și ar putea fi prezentat oficial în funcție la începutul săptămânii următoare. Baciu a apărut pe lista de antrenori doriți și la nou-promovata teleormăneană în Liga 3 Voința Saelele, acolo unde vor fi numiți ca președinte, respectiv manager general alți doi șteliști, Sorin Paraschiv și Vali Badea. Cert este că antrenorul originar din Mediaș a ajuns joi seară la Reșița.

„Joi a avut loc reunirea lotului echipei de Liga a 3-a CSM Reșița. Pornim la drum cu speranța de-a putea oferi iubitorilor de fotbal din oraș și nu numai, gândul promovării în eșalonul secund. Deocamdată, antrenamentele vor continua la baza proprie din Valea Domanului, urmând ca de săptămâna viitoare, stafful tehnic să hotărască perioada precompetițională de antrenament”, a declarat, citat de caon.ro, Viorel Lolea, președintele CSM Școlar Reșița.

După ce ultima dată a evoluat ca jucător la Gaz Metan Mediaș, în sezonul 2008/2009, Marius Baciu și-a început imediat cariera de antrenor. Voința Sibiu a fost prima echipă unde a stat pe bancă, ulterior conducând și Pandurii Târgu Jiu, Unirea Alba Iulia, Silvania Șimleu Silvaniei, ACSMU Politehnica Iași, Flacăra Făget, SC Bacău, Academica Argeș și Concordia Chiajna, aceasta fiind ultima grupare unde a antrenat între aprilie – septembrie 2015, în Liga 1.

Foto reunire: caon.ro

Pe aceeași temă